Ce poate fi mai relaxant decât lumina soarelui, soarele în sine şi câteva ore sau zile, petrecute alături de întreaga echipă, fie pe malul mării, fie la munte unde ai parte de activităţi diverse?
Dar nu activităţile sunt problema, ci perioada în care alegi să-şi scoţi angajaţii în teambuilding.
Despre organizarea unui teambuilding am scris aici. Azi vrem să-ţi spune 5 motive pentru care TREBUIE să alegi vara pentru a avea parte de un teambuilding de neuitat.
Mai trebuie să-ţi spunem că soarele influenţează în mod pozitiv starea oamenilor? Suntem siguri că ştii asta. Angajaţii se vor putea relaxa şi vor reacţiona mult mai plăcut în cadrul activităţilor pe care trebuie să le întreprindă.

Activităţile în aer liber sunt întotdeauna mult mai bine recepţionate decât cele într-o sală de conferinţe. Chiar şi mica şedinţă din teambuilding poate fi ţinuta afară, pe terenul de fotbal, stând în cerc, sau la un foc de tabără, unde aceştia nu se vor simţi ca într-o şedinţă.
Al doilea concediu. Angajaţii îţi vor mulţumi pentru că le oferi un al doilea concediu. Majoritatea, dacă nu toată lumea îşi programează marele concediu pe timp de vară. Dacă vii şi tu cu propunerea de a pleca două, trei zile undeva unde aceştia se pot relaxa şi distra, vor fi foarte încântaţi.

Când vine vorba de locaţii, acestea oferă mai mult spaţiu şi mai mult loc pentru activităţi, vara decât în sezonul rece. Piscină, parc acvatic, plajă privată, curte, etc.
Preţuri bune. Dacă din timp iei decizia de a organiza un astfel de eveniment, vara, te poţi bucura de cele mai bune preţuri pentru cele mai interesante locaţii şi activităţi. Doar organizează-te! Din timp!
Din experienţa pe care am acumulat-o organizând zeci de astfel de evenimente, vă spunem că cele mai apreciate de angajaţi au fost cele organizare în sezonul cald. Aşadar, fă-ţi angajaţii fericiţi, încă mai ai timp pentru temabuilding-ul de anul acesta.