România e frumoasă. E specială. Îţi oferă peisaje de poveste în fiecare anotimp, însă, toamna parcă are farmecul ei. Toamna, România, se umple de culoare. Munţii sunt parcă mai înalţi şi mai frumoşi, văile mai adânci şi mai roşii, iar pe jos, calci tot timpul pe un covor special din frunze de tot felul.
Nu poţi că nu te lasă inima să pleci din ţară cu aşa privelişte.
Toamna, recomandăm zona Transilvaniei, mai exact Orăştie. Acolo se află Arsenal Park, un loc deosebit care se întinde pe 88 de hectare. Da ai auzit bine!
Aici vei gasi o tematica de ordin militar, un muzeu miltar în aer liber, un parc de aventuri dar şi un parc acvatic. Crezi că ai auzit destul? Abia am început.
Locaţia este perfecta pentru vacanţe cu familia dar şi pentru grupuri mari, aceasta punând la dispoziţie foarte multe unităţi de cazare dar şi multe activităţi, astfel că nimeni nu se va plictisi.
Dacă vei alege să petreci o perioada de timp în cadrul locaţiei te poţi bucura de activităţi precum antrenamente militare, airsoft, paintball, vânătoare de comori şi plimbări cu transportoare şenilate.
Aşa-i că sună interesant?
Am ales să-ţi prezentăm această locaţie pentru că am testat-o de câteva ori, cu grupuri diferite, în această minunată toamnă şi am fost foarte încântaţi, atât de locaţie cât şi de peisajele superbe pe care aceasta le oferă.
Aşadar, te lăsăm cu imagini din cadrul locaţiei să-ţi bucuri ochii.

Dacă te interesează ofertă pentru cazare sau evenimente, ne poţi scrie pe office@europoint.ro